De ce să alegi un event planner?

Fie că îl numim organizator de eveniment sau folosim englezescul ”event planner” știm deja, în anul 2018, ce face acesta – ne scapă de grija planificării unei nunți memorabile, precum și a altor evenimente.

Dacă ești în dubii cu privire la contractarea acestui serviciu, îți oferim câteva motive pentru care merită să apelezi la un profesionist.

#1 OAMENII BUNI VOR ORGANIZA MOMENTE BUNE

Gândește-te cum a fost prima dată când te-ai dat cu bicicleta. Exemplu pueril, știu, însă ne e cel mai la îndemână! Deci….gândește-te! Te-au ajutat și alții, suntem convinși; mama și tata au fost acolo, poate și sora ta și chiar și mătușa, însă a fost dificil și ai fost nesigur, nu-i așa? La fel va fi și la nunta ta. Toți vor fi dispuși să se implice, să te sprijine, însă cu toate acestea, majoritatea nu vor avea experiență, iar tu vei fi și mai stresată ascultând sfaturi contrare din toate părțile. În plus, vei petrece timpul căutând și online sau offline și poate chiar vei începe sâmbăta / duminica nunții cu agenda în mână, verificând ultimele detalii. Așa vrei să fii ca mireasă? Așa ți-ai imaginat în copilărie că va fi nunta ta?

Alegând o persoană cu experiență îți permiți ție și celor apropiați să se bucure de nunta ta, care va fi minunată, deoarece ani întregi de experiență se vor revărsa asupra organizării.

#2 VEI FACE ECONOMII

Te gândești că un event planner este costisitor? Asta pentru că nu îți dai seama cât de mult te va costa lipsa de experiență sau nepriceperea. O persoană care să spună ”eu fac mai ieftin” se va găsi în orice domeniu; cel mai potrivit este să încercăm să analizăm și calitatea serviciilor, nu doar prețul lor.

Un specialist va stabili cu tine un buget și îți va oferi alternative care respectă sumele impuse de tine. Nu vei fi tentat să întreci măsura, deoarece vei fi însoțit în demersul tău și vei afla cele mai bune oferte de pe piață. Nu neglija faptul că persoanele care se ocupă cu astfel de activități au deja o bază de date cu furnizori și prestatori de servicii de la care poate obține un preț mai bun decât ai putea tu.

#3 NU VEI PIERDE TIMPUL DEGEABA

Încă de când ai spus ”DA” / ai pus întrebarea începe panica. Vrei să te documentezi permanent, să afli ultimele tendințe, să cunoști ofertele actuale, să stabilești un buget etc. E dificil când nu știi de unde să începi, pe unde să o apuci. Tot acest demers consumă timp inutil. Un specialist te va pune pe calea ta, după ce îi vei răspunde la câteva întrebări simple.

Există detalii cu care nu merită să îți ocupi timpul. Cine se va ocupa de ele? Organizatorul tău! Acesta se poate întâlni cu furnizorii în locul tău, poate vizita mai multe locații, poate solicita oferte, salvându-ți timp prețios. Vei primi informațiile sintetizate și analize obiective despre fiecare element pe care îl dorești pentru nunta ta.

#4 VEI AVEA O NUNTĂ CU GUST

Din experiența noastră, less is more, adică poți obține o nuntă deosebită, de efect, fără a supraîncărca. Cu siguranță îți dorești ceva deosebit, vrei să faci alegerile cele mai bune, vrei să organizezi o nuntă de neuitat; într-un moment însă poți trece granița subțire între bun-gust și kitch, din prea mult entuziasm și euforie. Nu recomandăm excesul pe niciun plan, nici în decor, nici în meniu sau ținută. Event plannerul îți va trasa o direcție care să respecte echilibrul, armonia, bunul gust.

#5 POȚI RESPIRA

Da! Deși l-am păstrat pentru final, acesta este motivul principal pentru care merită să contractezi un event planner pentru nunta ta! Vei fi relaxat, ușurat, fericit să știi că supravegherea e în grija unei persoane cu experiență. Cineva va fi acolo ca să urmărească desfășurarea momentelor, înșiruirea corectă și coerența între elementele principale. Nu vei fi nevoit să îți verifici permanent agenda, să păstrezi legătura cu trupa sau cu echipa foto-vide, să anunți invitații speciali sau acțiunile surpriză, ci te vei bucura de toate acestea. Vei privi la fiecare punct de pe ”ordinea de zi” cu bucurie; organizarea nu va fi o corvoadă și nu vei fi nevoită să răsufli ușurată după fiecare moment și să te gândești că e ”bine că a trecut”.

 

Ziua Cea Mare e despre tine, despre bucuria și liniștea ta! Tu ești centrul și ceilalți trebuie să se gândească cum să te facă să te simți bine și nu invers. Având un event planner vei trăi nunta ta, nu o vei organiza. Nu uita că la Pensiunea Randra îți punem la dispoziție servicii de organizare fără costuri suplimentare, indiferent de pachetul ales.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *